Un nou contract pentru modernizarea stației de epurare a apelor uzate a fost semnat la Chișinău. De data aceasta în valoare de 8,49 milioane de euro, adică aproximativ 170,6 milioane de lei. Consorțiul TURBOENERGY POWER & MASS trebuie să finalizeze lucrările lăsate neterminate de către antreprenorul anterior, să asigure integrarea și testarea echipamentelor, precum și punerea în funcțiune a instalației. În spatele acestei decizii se află o istorie de aproape trei decenii: împrumuturi internaționale, reconstrucții, schimbarea contractanților, punerea în funcțiune a unor instalații separate și promisiuni repetate de a scăpa capitala de mirosul neplăcut.

Istoria actualei modernizări nu poate fi redusă la o singură reparație continuă. De-a lungul acestor ani, proiectele și tehnologiile s-au schimbat, o parte din echipamente a fost într-adevăr înlocuită, iar instalațiile au continuat să funcționeze. Cu toate acestea, finalizarea unor etape separate nu a asigurat o soluție complexă a problemei, iar promisiunile autorităților au acoperit adesea mai mult decât lucrările concrete realizate.

Programul internațional de reabilitare a sistemului de alimentare cu apă și de canalizare din Chișinău a fost aprobat de BERD încă din noiembrie 1997. Chiar și atunci, printre obiective se numărau reducerea poluării râurilor Bâc și Nistru, îmbunătățirea tratării nămolului, reducerea mirosurilor și a consumului de energie. Programul a cuprins, de asemenea, rețelele de apă potabilă, pompele și contoarele. Adică problemele pe care orașul le rezolvă astăzi au fost identificate cu aproape 30 de ani.

În anii 2002-2003, la stație s-a efectuat reconstrucția aerotancurilor – instalații de epurare biologică – și s-au modernizat sistemele de alimentare cu aer și echipamentele de pompare. Din descrierea proiectului publicată într-o revistă de specialitate reiese că, contractul inițial cu compania cehă a fost anulat, iar lucrările au fost executate ulterior de consorțiul format din Skanska East Europe Oy și "Ecopolimer". Conform informațiilor furnizate de executant, reconstrucția a durat nouă luni, iar în noiembrie 2003 rezultatele acesteia au primit o evaluare pozitivă din partea conducerii Apă-Canal și a reprezentanților băncii. Deja atunci, istoricul includea atât schimbarea contractantului, cât și raportul privind lucrările executate cu succes.

Cu toate acestea, problema a fost din nou discutată în scurt timp la cel mai înalt nivel de stat. În noiembrie 2005, în cadrul unei ședințe la primărie la care au participat președintele Vladimir Voronin, prim-ministrul Vasile Tarlev și conducerea capitalei, s-a discutat despre necesitatea reabilitării urgente a stației de epurare. În 2006, primarul interimar Vasile Ursu a estimat costul reconstrucției instalațiilor existente la 123 de milioane de euro și a anunțat că se caută investitori.

În mai 2007, agenția InfoMarket a anunțat lansarea oficială a unui nou proiect de reconstrucție. Costul preliminar al acestuia se ridica la 148 de milioane de euro, inclusiv 53 de milioane de euro pentru prima etapă. Se preconiza ca întregul proiect să fie realizat în patru-cinci ani, iar mirosul neplăcut din oraș urma să fie eliminat deja după prima etapă de doi ani. Se planifica și producția de biogaz pentru alimentarea parțială a stației cu energie. Cu toate acestea, la momentul anunțării demarării proiectului, antreprenorul nu fusese încă selectat: se continua primirea ofertelor pentru licitație. Între lansarea publică a proiectului și începerea lucrărilor de construcție mai rămâneau de parcurs etapa de licitație, semnarea contractului și organizarea finanțării. 

După doi ani, s-a optat pentru o soluție mai puțin costisitoare. În august 2009, primarul capitalei, Dorin Chirtoacă, a vizitat stația, unde se implementa deshidratarea nămolului în geotuburi – recipiente speciale din geotextil. Pentru proiect au fost alocate 9 milioane de lei din bugetul municipal. Conducerea Apă-Canal a calificat această tehnologie drept o măsură temporară până la apariția fondurilor necesare pentru o reconstrucție capitală. În același timp, locuitorilor li s-a promis că mirosul neplăcut va dispărea încă din vara-toamna anului 2010.

Următoarea etapă importantă de finanțare a avut loc în anii 2013-2014: BERD și Banca Europeană de Investiții au acordat credite în valoare de câte 24 de milioane de euro fiecare, iar Uniunea Europeană a acordat 11 milioane de euro sub formă de grant. Pachetul în valoare de 59 de milioane de euro era destinat modernizării sistemului de alimentare cu apă și de canalizare din Chișinău. În 2017, s-a încheiat un contract în valoare de 24,24 milioane de euro cu consorțiul german Passavant Energy & Environment și Ludwig Pfeiffer, destinat direct reconstrucției stației de epurare și realizării unei noi linii de tratare a nămolului. Pentru executarea lucrărilor s-au alocat 900 de zile (aproximativ doi ani și jumătate).

În februarie 2019, la stație au fost puse în funcțiune în cadrul unei ceremonii oficiale două centrifuge pentru deshidratarea nămolului. Valoarea investiției s-a ridicat la aproximativ 16 milioane de lei. Ruslan Codreanu, primar general interimar de atunci, care a participat la eveniment, a asociat din nou punerea în funcțiune a noilor echipamente cu eliminarea mirosului neplăcut din oraș. Cu toate acestea, în același an, situația a necesitat intervenția Guvernului condus de Maia Sandu: ministerului de resort i s-a încredințat sarcina de a monitoriza funcționarea stației, de a asigura aplicarea sancțiunilor împotriva celor care încalcă regulile și de a căuta posibilități de finanțare a stațiilor proprii de epurare pentru întreprinderi. Problema nu depindea doar de echipamentele municipale, ci și de poluanții care ajungeau în canalizare.

Între timp, marele proiect de reconstrucție s-a confruntat cu un nou obstacol: la sfârșitul anului 2021, unul dintre membrii consorțiului german a intrat în procedură de insolvență. Lucrările au rămas neterminate, fiind necesară înlocuirea antreprenorului. În martie 2024, municipalitatea a anunțat că prima fază era finalizată în proporție de 90%. În același timp, viceprimara Irina Gutnic a explicat necesitatea revizuirii celei de-a doua faze: deciziile, calculate pe baza condițiilor din anii 2014-2015, prevedeau un consum de gaz care, în contextul schimbării prețurilor, făcea proiectul neprofitabil din punct de vedere economic. Întârzierea termenelor a pus problema nu doar a finalizării construcției, ci și a costurilor viitoare de exploatare.

Contractul actual ar trebui să permită finalizarea acestui ciclu de lucrări. În același timp, Apă-Canal confirmă că bazinele de decantare, aerotancurile și alte echipamente recondiționate sunt deja parțial integrate în procesul tehnologic.

Pentru oraș, rezultatul acestei noi etape ar trebui să fie indicatori confirmați privind calitatea epurării, tratarea nămolului, consumul de energie și costurile de exploatare, iar pentru locuitori — eliminarea mirosului neplăcut provenit de la stațiile de epurare. Stațiile de epurare vor avea întotdeauna nevoie de întreținere și de înlocuirea periodică a echipamentelor. Însă o reconstrucție concretă trebuie să aibă un termen de finalizare și să asigure funcționarea durabilă a întregului lanț tehnologic. După aproape trei decenii de programe și promisiuni, tocmai acest lucru va permite diferențierea unui proiect finalizat de un alt capitol al acestei "povești fără sfârșit". // 23.10.2026 - InfoMarket.