Impozitarea mai mare a băncilor în 2027 are, din perspectiva bugetului de stat, o logică ușor de înțeles: sectorul bancar este profitabil, iar o parte mai mare din rezultatele sale poate fi direcționată temporar către finanțarea necesităților publice. Din punct de vedere economic însă, această măsură trebuie analizată nu doar prin prisma veniturilor fiscale suplimentare pe care le va obține statul, ci și prin efectele sale pe termen mediu asupra capacității băncilor de a finanța economia.

Profitul unei bănci nu reprezintă doar un venit pentru acționari. O parte importantă din acesta rămâne în sistem sub formă de capital și contribuie la capacitatea băncii de a acorda credite și de a absorbi eventualele pierderi. Cu cât baza de capital este mai puternică, cu atât banca poate susține un volum mai mare de active și, implicit, de creditare.

De aceea, întrebarea economică importantă nu este doar cât va încasa suplimentar bugetul, ci și care va fi efectul asupra capacității băncilor de a finanța economia.

Pe termen scurt, impactul asupra clienților poate fi limitat. O bancă are mai multe modalități de a absorbi o creștere a poverii fiscale: optimizarea costurilor, eficientizarea operațională sau ajustarea marjelor. Într-un sector bancar competitiv, transferarea integrală a costului suplimentar către client nu este nici automată, nici inevitabilă.

Pe termen mai lung însă, o impozitare mai ridicată poate reduce ritmul de acumulare a capitalului intern. Aici apare legătura directă cu economia reală: mai puțin capital disponibil poate însemna o capacitate mai redusă de extindere a creditării, în special într-o perioadă în care economia are nevoie de finanțare pentru investiții.

Din acest motiv, majorarea impozitării sectorului bancar trebuie analizată împreună cu dinamica creditării, investițiilor și capitalizării băncilor. Dacă obiectivul este stimularea creșterii economice, politica fiscală nu ar trebui să transmită simultan semnale care descurajează acumularea de capital în sectoarele capabile să finanțeze această creștere.

Subiectul este cu atât mai relevant în prezent, când creditarea în Moldova se află într-o perioadă de accelerare. Datele Băncii Naționale indică o creștere anuală de 13,1% a creditelor noi în trimestrul II 2026. Această dinamică trebuie privită în contextul unei economii care are nevoie de finanțare pentru investiții și dezvoltare.

Prin urmare, efectul taxării nu trebuie analizat în termeni binari – băncile vor acorda credite sau nu vor mai acorda credite. O asemenea abordare simplifică excesiv mecanismul. Întrebarea mai relevantă este dacă sectorul bancar va putea susține aceeași dinamică de creștere a creditării fără o acumulare corespunzătoare de capital.

Există însă și un element care limitează riscul: caracterul temporar al majorării propuse. Dacă măsura rămâne într-adevăr limitată în timp și este urmată de revenirea la un regim fiscal predictibil, efectul asupra deciziilor investiționale și asupra strategiilor pe termen lung ale băncilor poate fi gestionat.

În final, discuția nu ar trebui redusă la întrebarea dacă băncile trebuie sau nu să plătească impozite mai mari. Mai important este să stabilim care este nivelul de impozitare ce permite statului să obțină venituri suplimentare fără să reducă semnificativ capacitatea sistemului financiar de a finanța economia.

Într-o economie în care investițiile și productivitatea trebuie să crească, banca nu este doar un contribuabil la buget. Ea este și unul dintre principalele canale prin care economiile se transformă în credite și investiții. De aceea, orice modificare a regimului fiscal al sectorului bancar trebuie evaluată din ambele perspective: veniturile bugetare de astăzi și capacitatea de finanțare a economiei de mâine.