Seceta reprezintă doar aproximativ 1% din situațiile de urgență naturală înregistrate în Moldova, dar provoacă 72% din pagubele materiale. Ploile torențiale însoțite de grindină și vânt puternic reprezintă 66% din situațiile de urgență naturală, iar grindina de dimensiuni mari – încă 17%. Seceta apare mult mai rar, dar consecințele sale economice sunt incomparabil mai grave.
În perioada 2010–2024, dezastrele naturale au costat țara peste 23 de miliarde de lei, iar numai în 2024 — 4,69 miliarde de lei, adică aproximativ 1,5% din PIB. Programul național de reducere a riscurilor de dezastre naturale pentru perioada 2026–2030, aprobat de Guvern, arată modul în care statul intenționează să facă față celui mai costisitor risc natural: în primul rând, prin prognozarea mai precisă a acestuia.
Costul programului este de 129,3 milioane de lei. Din această sumă, 94,6 milioane, adică aproximativ 73%, sunt alocați modernizării rețelei naționale de monitorizare climatică și hidrologică. Este vorba despre stații meteorologice, telemetrie, radar meteorologic, sistem de detectare a fulgerelor, colectarea și prelucrarea datelor, precum și dezvoltarea prognozelor sectoriale.
Ultimele secete majore ilustrează amploarea pierderilor. În 2020, producția agricolă a scăzut cu peste 26%, iar pagubele cauzate de secetă au fost estimate la aproximativ 5,9 miliarde de lei, adică 3,3% din PIB. În 2022, pierderile s-au ridicat la aproximativ 4,9 miliarde de lei, iar în 2024 — la 3,8 miliarde. Și este vorba doar despre pagubele directe: pierderile indirecte și consecințele pe termen lung pentru economie nu sunt incluse în aceste estimări.
Riscul climatic din Moldova a depășit de mult granițele agriculturii. Pierderile de recoltă se reflectă asupra veniturilor fermierilor, asupra exporturilor, prețurilor, ocupării forței de muncă în zonele rurale și, în ultimă instanță, asupra cheltuielilor publice, atunci când autoritățile sunt nevoite să compenseze consecințele unei noi secete.
Prin urmare, investițiile în prognozare sunt pe deplin justificate. În prezent, mai puțin de jumătate din rețeaua națională de monitorizare a fost modernizată, iar sistemele digitale rămân fragmentate. Până în 2030, autoritățile doresc să crească ponderea rețelei modernizate, digitalizate și care funcționează în regim automat la cel puțin 75%. Informațiile mai precise vor permite evaluarea din timp a evoluției secetei, a stării resurselor de apă și a altor riscuri meteorologice.
Însă a prevedea mai bine seceta și a reduce dependența economică de aceasta nu sunt același lucru.
Programul enumeră principalele puncte slabe ale agriculturii: infrastructura insuficientă de irigații, utilizarea limitată a agrotehnologiilor rezistente la schimbările climatice, accesul redus al fermierilor la asigurarea împotriva riscurilor și utilizarea insuficientă a informațiilor climatice în luarea deciziilor economice. Pentru a reduce pagubele cauzate de secetă, documentul subliniază necesitatea modernizării și extinderii sistemelor de irigații, a conservării umidității și a fertilității solurilor, precum și a dezvoltării asigurărilor climatice și a sistemelor de avertizare timpurie.
Cu toate acestea, în partea financiară a programului propriu-zis, aceste direcții sunt reprezentate într-o măsură mult mai modestă. Pentru dezvoltarea practicilor agricole și silvopastorale rezistente în zonele vulnerabile sunt prevăzuți doar 600 mii de lei. Pentru refacerea și extinderea suprafețelor forestiere – 2,35 milioane de lei. În program nu există un post de investiții separat și semnificativ pentru construirea sau modernizarea infrastructurii de irigații.
Acest lucru nu înseamnă că statul nu investește deloc în irigații, reîmpădurire sau infrastructura hidrică. Pentru aceste scopuri există alte programe și proiecte sectoriale, iar Programul național de reducere a riscurilor nu trebuie să le dubleze. Prin urmare, suma de 94,6 milioane de lei pentru monitorizare și cea de 600.000 de lei pentru practici agricole nu pot fi considerate ca reprezentând totalitatea cheltuielilor statului destinate combaterii secetei.
Însă, în cadrul programului în sine, prioritatea este evidentă: cea mai mare parte a fondurilor este alocată pentru a identifica mai devreme riscurile naturale și pentru a evalua mai precis evoluția acestora.
În același timp, o parte semnificativă a programului nu depinde de resursele proprii ale statului. Din 129,3 milioane de lei proveniți direct din bugetul de stat, sunt prevăzuți 12,97 milioane, adică aproximativ 10%. Alți 97,82 milioane de lei, aproape 76%, ar trebui să provină din ajutor extern. Pentru 18,55 milioane de lei, adică 14% din cheltuieli, sursa de finanțare nu a fost încă stabilită. Punerea în aplicare a programului va depinde de limitele bugetare anuale și de disponibilitatea finanțării externe.
Amploarea problemei este bine ilustrată de o singură comparație. Pierderile directe cauzate de situațiile de urgență naturală numai în anul 2024 au fost de aproximativ 36 de ori mai mari decât valoarea totală a programului cincinal. Acest lucru nu înseamnă că cheltuielile pentru prevenire trebuie să fie egale cu valoarea pagubelor: programul nu acoperă toate investițiile statului în irigații, apă și adaptarea agriculturii. Însă diferența evidențiază costul economic al riscului.
Moldova va beneficia de un sistem care ar trebui să prevadă mult mai bine amenințările naturale. Aceasta este o componentă necesară a protecției economiei. Însă costul secetei va depinde de cât de repede previziunile mai precise vor fi completate de investiții în apă, soluri, tehnologii durabile și asigurări. Tocmai aici se află granița dintre capacitatea de a anticipa următoarea secetă și capacitatea de a face în așa fel încât aceasta să nu mai coste economia miliarde de lei. //13.08.2026 – InfoMarket.