România, ultimul loc în Europa la durata vieții profesionale
Dacă datele Eurostat ar căpăta un nume, în România i-am putea spune personajului-simbol Daniela. Are 56 de ani și a aplicat la zeci de locuri de muncă de când a fost concediată în septembrie anul trecut de un furnizor de servicii financiare. Nu e o persoană, e un personaj-simbol.
„Daniela” a decis săptămâna trecută să-și vândă apartamentul de 3 camere și să se mute într-unul mai mic, cu două camere. Deși indemnizația de concediere a fost cât de cât de ajutor, banii se duc repede. Se teme acum că se îmbolnăvește. Viața ei profesională pare să se fi încheiat după 32 de ani de muncă, pentru că, precum orice simbol, se încadrează în statistici.
De fapt, în România, viața profesională durează în medie puțin peste 32 de ani, potrivit datelor Eurostat publicate joi. România e pe ultimul loc în UE după durata vieții profesionale, deși în anul 2000 făcea parte din plutonul statelor europene unde se muncea cel mai mult.
Între 2015 și 2024, durata așteptată a vieții active a crescut în toate țările UE, cu excepția României, mai notează Biroul de Statistică al UE.
Patru țări au înregistrat o creștere de 4 sau mai mulți ani:
Malta (5,2 ani)
Ungaria (4,8 ani)
Estonia și Irlanda (ambele cu 4,4 ani)
În schimb, Spania, Suedia, Letonia și Austria au înregistrat o durată așteptată a vieții active relativ stabilă, cu creșteri egale sau mai mici de 2 ani.
România a fost singura țară care a înregistrat un declin.
Cauzele pentru care România și Italia ocupă ultimele locuri sunt multiple
Participare scăzută a femeilor pe piața muncii: Atât România, cât și Italia au unele dintre cele mai mici rate de participare a femeilor la forța de muncă. Acest lucru limitează numărul mediu de ani lucrați, deoarece femeile din aceste țări părăsesc frecvent piața muncii mai devreme din motive legate de îngrijirea copiilor, obligații familiale sau factori culturali. De exemplu, în 2023, se estima că femeile din Italia vor lucra doar 28,3 ani, iar cele din România doar 28,5 ani, comparativ cu peste 41 de ani în țări precum Suedia sau Țările de Jos.
Pensionări timpurii și pensii speciale: În special în România, pensionările anticipate prin scheme de pensii speciale (pentru anumite profesii, uneori chiar de la 50-55 de ani) au dus la scăderea duratei medii a vieții active. Și în Italia au existat diverse opțiuni pentru retragere anticipată, precum și folosirea extinsă a pensiilor de dizabilitate sau a altor forme non-standard, ceea ce reduce suplimentar anii lucrați în medie.
Șomaj ridicat în rândul tinerilor și intrare întârziată pe piața muncii: În ambele țări, tinerii petrec adesea mai mulți ani șomeri sau în afara forței de muncă după absolvirea studiilor, fie pentru că întâmpină dificultăți în găsirea unui loc de muncă stabil, fie pentru că acced mai târziu la un job (uneori la 20 și chiar 30 de ani). În Italia, de exemplu, este comun ca absolvenții universitari să obțină un loc de muncă stabil destul de târziu.
Muncă informală și nedeclarată: Mai ales în România, dar și în anumite regiuni ale Italiei, munca nedeclarată („la negru”) este mai des întâlnită. Din moment ce statisticile oficiale se bazează pe participarea declarată la piața muncii, anii lucrați „la negru” nu sunt contabilizați, ceea ce scade media duratei vieții active oficiale.
Factori demografici și de sănătate: Speranța de viață mai scăzută, în special în rândul bărbaților din România, și ratele mai mari de dizabilitate în rândul adulților de vârstă activă, înseamnă că o parte din populație părăsește forța de muncă mai devreme din motive de sănătate, comparativ cu țări nordice mai prospere.
Disparitate de gen: Ambele țări înregistrează diferențe mari între bărbați și femei în ceea ce privește numărul de ani lucrați: în 2023, diferența era de 8,9 ani în Italia și de 7,1 ani în România, printre cele mai ridicate din UE. Acest lucru reflectă atât bariere culturale, cât și structurale pentru participarea femeilor la muncă și pentru longevitatea carierei acestora.
Prin contrast, țările din nord-vestul UE tind să aibă pensionări mai târzii, rate mai mari de ocupare a tinerilor, participare crescută a femeilor și politici sociale care permit părinților să rămână în câmpul muncii – ceea ce duce la o durată medie a vieții active semnificativ mai mare în statistici.
Durata vieții active a fost în medie de 37,5 ani în UE în 2025, față de 37,2 ani în 2024. „Din 2016, durata vieții active în UE a crescut cu 2,3 ani, de la 35,2 la 37,5. În 7 țări ale UE, durata medie a vieții active este de 40 de ani sau mai mult: Olanda (44,0 ani), Suedia (43,4), Danemarca (42,6), Estonia (41,5), Irlanda (40,7), Germania (40,2) și Finlanda (40,1). În schimb, România (32,7 ani), Italia (33,0) și Bulgaria (34,6) au cea mai scurtă viață activă.39,2 ani pentru bărbați și 35,0 ani pentru femei”, notează Eurostat.
Țările nord-europene au cea mai lungă durată de viață activă
În UE, durata așteptată a vieții active a variat considerabil între țări și zone geografice. Țările de Jos au avut cea mai lungă durată a vieții active, urmate de țările din nordul Europei, toate cu durate care depășesc 40 de ani, Suedia, Danemarca, Estonia și Irlanda clasându-se pe primul loc.
În 2025, se așteaptă ca bărbații din UE să lucreze în medie 39,5 ani, cele mai lungi durate fiind înregistrate în Olanda (45,9 ani), Suedia și Danemarca (ambele 44,5 ani) și Irlanda (43,4 ani). Cea mai scurtă durată de viață activă așteptată pentru bărbați se înregistrează în Bulgaria (35,9 ani), România (36,0 ani) și Croația (36,3 ani).
Pentru femei, durata medie așteptată a vieții active în UE este de 35,4 ani. Cele mai lungi durate au fost înregistrate în Suedia (42,3 ani), Olanda (41,9) și Estonia (41,8). Cele mai scurte durate sunt înregistrate în Italia (28,4 ani), România (29,1) și Grecia (31,8).
hotnews.ro
