Nou record - Cea mai valoroasă companie europeană trece în premieră de 500 miliarde dolari
Acțiunile ASML, cel mai mare producător de echipamente pentru fabricarea cipurilor din lume, au urcat la un nou record, împingând capitalizarea companiei olandeze peste pragul de 500 de miliarde de dolari și consolidându-i poziția de cea mai valoroasă companie din Europa.
Acțiunile ASML s-au apreciat cu circa 5% în prima parte a tranzacțiilor, până la un maxim record de 1.167 euro, preț care a conferit companiei o valoare de piață de 443 miliarde de euro (515 miliarde dolari). Creșterea a fost alimentată de rezultatele financiare peste așteptări raportate de compania taiwaneză TSMC, principalul producător mondial de cipuri avansate de inteligență artificială, care au declanșat un raliu în sectorul semiconductorilor, scrie Reuters.
În jurul orei 12:30 (ora României), acțiunile ASML se tranzacționau la 1.130,80 dolari, în creștere cu 4,3% față de referința de miercuri. La acest preț, capitalizarea companiei olandeze se ridică la aproximativ 510 miliarde de dolari. TSMC a anunțat joi o creștere de 35% a profitului net în trimestrul al patrulea, mult peste așteptările analiștilor, până la un nivel record de 16 miliarde de dolari, pe fondul cererii tot mai mari pentru cipuri de inteligență artificială. Compania taiwaneză, care produce cipuri pentru Nvdia și Apple, printre alții, a declarat că, atât clienții săi direcți, cât și clienții acestora “oferă semnale puternice” și solicită capacitate, prognozând că veniturile din 2026 vor crește cu aproape 30% în dolari americani.
TSMC a anunțat anul trecut planuri de a investi 100 de miliarde de dolari în SUA, pe lângă cele 65 de miliarde de dolari promise pentru trei fabrici din statul Arizona, dintre care una este deja funcțională. Boom-ul inteligenței artificiale a ajutat TSMC să-și lase mult în spate rivalii. Capitalizarea companiei se ridică în prezent la aproximativ 1,4 trilioane de dolari - de peste două ori mai mare decât valoarea de piață a companiei sud-coreene Samsung Electronics.
profit.ro







