Noutaţi

Noua politică a Băncii Naționale: de la supraveghere blândă la standarde de sancționare?Datele privind activitatea băncilor comerciale din Republica Moldova la data de 30 Aprilie, a.2026Tarmo SILD: Energbank este profitabil de când se află în mâinile Iute GroupLeul preia volatilitatea euro: economia moldovenească se obișnuiește cu noua realitateInflația „în afara regulilor” sau Bun venit în criză?Banca Națională crește cota de capital propriu a băncilor în activitatea lor operațională„Finanțează” Banca Națională bugetul de stat în detrimentul economiei? Și ce legătură au FMI și băncile comerciale cu asta?Măsuri inflaționiste în condițiile unei inflații ridicate sau așteptarea politicii Stop-and-Go a Băncii Naționale a MoldoveiDr. Sándor Csány: Fiind a patra ca mărime, OTP Bank din Moldova va crește atât organic, cât și prin posibile fuziuni și achizitiiȘi pare să fie un loc, dar se pare că nuScott HOCKLANDER: Pentru mine, perseverența cetățenilor moldoveni nu este doar o lecție învățată, ci și un mare exempluSorin MASLO: „Anul 2022 a fost unul de cotitură pentru Combinatul „Cricova”, cifra de afaceri a crescut cu aproape 25%” Ratele depozitelor – la maximum. Conjunctura pieței sau De ce băncile au nevoie de depozitele persoanelor fiziceValeriu LAZĂR:”Dacă statul astăzi nu va susține businessul, mâine nu va avea de la cine colecta impozite”Aeroportul din Chișinău, oglindă a statalitățiiMăsurile monetare contra inflației nemonetareBăncile, ca punct de sprijin pentru economie: au majorat profitul și se pregătesc de provocările din semestrul II din 2022Ministerul Finanțelor și investitorii de pe piața valorilor mobiliare de stat, la culmile volumului de plasarePiața bancară: emoții și cerere sportită. Nu există panicăEste oare pregătită Moldova pentru consecințele economice al războiului din țara vecinăNe așteaptă hiperinflație? Totul depinde de diagnoza corectă și tratamentul prescrisCe se întâmplă pe piața valorilor mobiliare de stat și ce atribuție la aceasta are Banca NaționalăSectorul vinicol, în prag de revoluție: Legea de profil falimentează întreprinderile?Capcană pentru piața produselor petroliereLászló DIÓSI: Foreign investments come to Moldova due to banking system stabilityCând nu sunt bani de la FMI, emitem VMS! Nikolay BORISSOV: ”Cumpărarea Moldindconbank-ului reprezintă cea mai bună achiziție de pe piața moldovenească, deși e și cea mai riscantă” Jocuri în ping-pong petrolierAnul bancar 2020 – pandemic, profitabilStraniul an 2020: smerenie, revoltă, acceptarea noii realități”Jocurile foamete” ale pieței valutareCum să îmblânzim lichiditățileVeaceslav IONIȚĂ: Guvernul a omorât businessul, dar a cochetat cu populațiaOamenii și businessul: Selecția naturală și nenaturalăAlexandru BURDEINÎI: Să fii etic în afaceri devine vitalIndicatorii macroeconomice de baza in MoldovaZilnic: Cursul de schimb valutar la toate bancile comerciale din MoldovaZilnic: Pretul PECO

De la proiect pilot la instrument național: MIDIA își consolidează rolul în ecosistemul digital al Republicii Moldova

De la proiect pilot la instrument național: MIDIA își consolidează rolul în ecosistemul digital al Republicii Moldova

Instrumentul de Măsurare a Intensității Digitale a IMM-urilor (MIDIA), dezvoltat de Asociația pentru Dezvoltarea Comunicațiilor Electronice și Tehnologiilor Inovaționale (ACETI), va fi integrat în platforma BizRadar, dezvoltată la inițiativa Secretariatului Consiliului Economic pe lângă Prim-ministru, pentru a conecta mediul de afaceri direct cu autoritățile statului.
 

Inițiativa a fost anunțată la evenimentul de prezentare MIDIA, organizat în cadrul proiectului „Digital Maturity in Innovative Regions”, dezvoltat cu sprijinul Guvernului Elveției și al Helvetas Moldova, prin intermediul proiectului OPTIM.
 

În urma integrării MIDIA în BizRadar, mai mulți antreprenori vor putea evalua nivelul de digitalizare al companiilor, utilizând o metodologie standardizată. Ei vor identifica mai ușor atât punctele forte, cât și pe cele care au nevoie de îmbunătățiri. Mai mult, oamenii de afaceri vor primi recomandări privind investițiile și acțiunile necesare pentru transformarea digitală.
 

Încorporarea MIDIA în BizRadar confirmă maturitatea și aplicabilitatea instrumentului digital și demonstrează încrederea acordată acestuia de către actorii implicați în dezvoltarea ecosistemului antreprenorial și digital al Republicii Moldova.
 


 

Instrumentul poate contribui activ la dezvoltarea economiei
 

În cadrul evenimentului, participanții au reiterat importanța valorificării rezultatelor proiectului și a utilizării MIDIA pe scară largă.


Cristina Buțuleac, manager pentru digitalizare și acces la finanțare în cadrul Helvetas Moldova, a apreciat colaborarea cu ACETI și a subliniat că MIDIA a fost conceput ca un instrument structurat, care vine să sprijine companiile în parcursul lor de transformare digitală. Ea și-a exprimat speranța că sinergia creată în cadrul proiectului și ancorarea chestionarului MIDIA pe platforma BizRadar vor adăuga valoare și credibilitate pentru MIDIA.


La rândul său, Ion Lupan, șef al Secretariatului Consiliului Economic pe lângă Prim-ministru, a menționat că digitalizarea 100% a interacțiunii autorități–business reprezintă una dintre direcțiile importante de lucru ale Consiliului Economic. În același timp, el a subliniat că și companiile trebuie să își evalueze propriul nivel de pregătire digitală, astfel încât să poată utiliza mai eficient serviciile digitale disponibile, să își consolideze competitivitatea și să fie mai bine pregătite pentru accesarea și absorbția oportunităților de finanțare și suport.


Importanța MIDIA este consolidată și de faptul că acesta va fi utilizat de EDIH Digital Innovation Hub of Moldova, primul și singurul Hub European de Inovare Digitală din Republica Moldova, selectat de Comisia Europeană în ianuarie 2026.


Utilizând MIDIA, antreprenorii vor avea acces la serviciile oferite de EDIH, inclusiv la expertiză tehnologică, testarea soluțiilor digitale înainte de investiție, programe de dezvoltare a competențelor digitale și sprijin pentru identificarea oportunităților de finanțare disponibile.


ACETI propune adoptarea MIDIA ca instrument standardizat la nivel național


Încă de la începutul anului 2026, Asociația pentru Dezvoltarea Comunicațiilor Electronice și Tehnologiilor Inovaționale (ACETI) a transmis Guvernului Republicii Moldova o notă de poziție prin care propune integrarea, la nivel național, a unui instrument standardizat de evaluare a intensității digitale a întreprinderilor mici și mijlocii.


Inițiativa vine în contextul implementării Strategiei de transformare digitală 2023–2030 și al programelor de sprijin destinate antreprenorilor și urmărește creșterea eficienței politicilor publice, precum și orientarea mai precisă a finanțărilor și măsurilor de suport destinate transformării digitale.


Utilizarea unei metodologii unice ar permite evaluarea comparabilă a nivelului de digitalizare al companiilor, identificarea sectoarelor cu cele mai mari necesități de intervenție și monitorizarea impactului investițiilor publice și private în domeniul digitalizării.
 


 

Un instrument produs in Moldova, protejat și validat


ACETI a înregistrat oficial la Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală a Republicii Moldova (AGEPI) drepturile de autor pentru MIDIA, iar denumirea instrumentului este protejată ca marcă înregistrată. Totodată, MIDIA a fost distins cu Medalia de Argint la Expoziția Internațională Specializată INFOINVENT 2025.


Într-o economie în care competitivitatea depinde tot mai mult de adoptarea tehnologiilor digitale, MIDIA oferă companiilor răspunsul la o întrebare esențială: Cât de digitalizată este cu adevărat afacerea mea și ce trebuie să fac pentru a deveni mai competitivă?


Pentru Republica Moldova, MIDIA poate deveni mai mult decât un instrument de evaluare – poate reprezenta un reper național pentru măsurarea progresului transformării digitale și pentru orientarea investițiilor către domeniile în care acestea pot genera cel mai mare impact economic.


Proiectul „Digital Maturity in Innovative Regions” este implementat cu sprijinul Guvernului Elveției și al Helvetas Moldova, prin intermediul proiectului OPTIM.
 




 


 

Noutați dupa tema