Noutaţi

Datele privind activitatea băncilor comerciale din Republica Moldova la data de 30 Noiembrie, a.2025Banca Națională crește cota de capital propriu a băncilor în activitatea lor operațională„Finanțează” Banca Națională bugetul de stat în detrimentul economiei? Și ce legătură au FMI și băncile comerciale cu asta?Măsuri inflaționiste în condițiile unei inflații ridicate sau așteptarea politicii Stop-and-Go a Băncii Naționale a MoldoveiDr. Sándor Csány: Fiind a patra ca mărime, OTP Bank din Moldova va crește atât organic, cât și prin posibile fuziuni și achizitiiȘi pare să fie un loc, dar se pare că nuScott HOCKLANDER: Pentru mine, perseverența cetățenilor moldoveni nu este doar o lecție învățată, ci și un mare exempluSorin MASLO: „Anul 2022 a fost unul de cotitură pentru Combinatul „Cricova”, cifra de afaceri a crescut cu aproape 25%” Ratele depozitelor – la maximum. Conjunctura pieței sau De ce băncile au nevoie de depozitele persoanelor fiziceValeriu LAZĂR:”Dacă statul astăzi nu va susține businessul, mâine nu va avea de la cine colecta impozite”Aeroportul din Chișinău, oglindă a statalitățiiMăsurile monetare contra inflației nemonetareBăncile, ca punct de sprijin pentru economie: au majorat profitul și se pregătesc de provocările din semestrul II din 2022Ministerul Finanțelor și investitorii de pe piața valorilor mobiliare de stat, la culmile volumului de plasarePiața bancară: emoții și cerere sportită. Nu există panicăEste oare pregătită Moldova pentru consecințele economice al războiului din țara vecinăNe așteaptă hiperinflație? Totul depinde de diagnoza corectă și tratamentul prescrisCe se întâmplă pe piața valorilor mobiliare de stat și ce atribuție la aceasta are Banca NaționalăSectorul vinicol, în prag de revoluție: Legea de profil falimentează întreprinderile?Capcană pentru piața produselor petroliereLászló DIÓSI: Foreign investments come to Moldova due to banking system stabilityCând nu sunt bani de la FMI, emitem VMS! Nikolay BORISSOV: ”Cumpărarea Moldindconbank-ului reprezintă cea mai bună achiziție de pe piața moldovenească, deși e și cea mai riscantă” Jocuri în ping-pong petrolierAnul bancar 2020 – pandemic, profitabilStraniul an 2020: smerenie, revoltă, acceptarea noii realități”Jocurile foamete” ale pieței valutareCum să îmblânzim lichiditățileVeaceslav IONIȚĂ: Guvernul a omorât businessul, dar a cochetat cu populațiaOamenii și businessul: Selecția naturală și nenaturalăAlexandru BURDEINÎI: Să fii etic în afaceri devine vitalIndicatorii macroeconomice de baza in MoldovaZilnic: Cursul de schimb valutar la toate bancile comerciale din MoldovaZilnic: Pretul PECO

Exercițiul fizic e la fel de eficient ca medicamentele, în cazul depresiei

Exercițiul fizic e la fel de eficient ca medicamentele, în cazul depresiei

O analiză amplă a mai multor studii clinice sugerează că exerciţiul fizic poate avea efecte similare cu cele ale terapiei psihologice sau ale medicaţiei în reducerea simptomelor depresive.

Exerciţiul fizic poate reduce simptomele depresiei la fel de eficient ca tratamentele consacrate, arată o amplă analiză realizată de Cochrane, una dintre cele mai respectate organizaţii internaţionale independente de evaluare a dovezilor ştiinţifice.

Analiza a inclus 73 de studii clinice, cu aproape 5.000 de adulţi diagnosticaţi cu depresie, şi a evaluat cât de solide sunt dovezile privind efectul exerciţiului fizic asupra simptomelor depresive.

Rezultatele arată că nu există diferenţe semnificative între exerciţiul fizic şi tratamentele standard, precum psihoterapia sau medicaţia, în reducerea simptomelor frecvente ale depresiei, așa cum sunt lipsa de energie, tristeţea persistentă, tulburările de somn sau sentimentul de lipsă de speranţă.

„Am constatat că exercițiul fizic a fost la fel de eficient ca tratamentele farmacologice sau terapiile psihologice”, spune Andrew Clegg, profesor la Universitatea din Lancashire, Marea Britanie, implicat în studiu.

Iar explicația pentru care funcționează e simplă: mișcarea reproduce unele dintre efectele medicamentelor antidepresive. „Exercițiul poate îmbunătăți funcția neurotransmițătorilor, precum serotonina, dopamina și endorfinele. Există, așadar, o suprapunere clară între modul în care exercițiul și antidepresivele contribuie la ameliorarea simptomelor”, a explicat și dr. Stephen Mateka, director medical al departamentului de psihiatrie din cadrul Inspira Health, conform npr.

Cu alte cuvinte, activitatea fizică stimulează eliberarea unor substanțe chimice din organism cunoscute pentru efectul lor de îmbunătățire a dispoziției.

În plus, exercițiul fizic poate declanșa eliberarea unor factori de creștere cerebrală, explică și dr. Nicholas Fabiano, de la Universitatea din Ottawa. Depresia poate reduce neuroplasticitatea, adică capacitatea creierului de a se adapta și de a se schimba.

„Creierul unei persoane cu depresie este considerat mai puțin plastic. Există niveluri mai scăzute de ceea ce numim factori neurotrofici, precum BDNF”, explică Fabiano. El compară acest factor cu un „îngrășământ miraculos” pentru creier. „Știm că exercițiul fizic îl poate crește. De aceea, cred că exercițiul este un pilon fundamental despre care trebuie să le vorbim pacienților”, adaugă el.

Autorii analizei subliniază că exerciţiul fizic pare să fie o opţiune sigură şi accesibilă pentru gestionarea simptomelor depresiei pe termen lung.

Analiza a fost realizată într-un context în care depresia reprezintă principala cauză de boală şi dizabilitate la nivel global, afectând peste 300 de milioane de persoane, conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS).

Ce tip de mișcare e cel mai potrivit
În ceea ce priveşte tipul de exerciţiu, analiza nu a identificat o formă de activitate fizică net superioară celorlalte. Totuşi, participanţii care au efectuat exerciţii de intensitate uşoară până la moderată au raportat beneficii mai mari comparativ cu cei care au urmat programe intense.

De asemenea, un număr total de 13 până la 36 de sesiuni de exerciţii a fost asociat cu îmbunătăţiri mai mari ale simptomelor depresiei.

Programele care au combinat exerciţiile aerobice cu cele de rezistenţă au părut mai eficiente decât antrenamentul aerobic singur.

De menționat e faptul că analiza nu a inclus activităţi precum yoga sau exerciţiile de stretching, autorii menţionând că acestea ar trebui investigate separat în studii viitoare.

Totuși, oamenii de știință spun că drumul vindecării depresiei poate începe cu o simplă plimbare. „În cele din urmă, este ideal să crești treptat nivelul de activitate. Dar trecerea de la sedentarism complet la o simplă plimbare zilnică este momentul în care apar câștigurile exponențiale”, explică Fabiano.

„Când vine vorba de exercițiu, important este să găsești activitatea care ți se potrivește – fie că este yoga sau tai chi, fie mersul pe jos sau alergarea”, mai spune acesta.

În final, recomandarea este simplă: alege ceva ce îți face plăcere sau reia o activitate ori un sport care îți plăcea în copilărie.

spotmedia-ro

Noutați dupa tema