Moldova demarează cea mai amplă reformă a sistemului de administrare a școlilor din ultimii ani. Direcțiile raionale și municipale de învățământ vor înlocui cele 35 de agenții teritoriale aflate în subordinea Ministerului Educației și Cercetării. Acestea vor deveni instituțiile fondatoare ale școlilor primare, gimnaziilor, liceelor și instituțiilor de învățământ special, vor selecta și evalua directorii, vor gestiona rețeaua școlară, infrastructura și transportul. În același timp, școlile vor trece la finanțare directă din bugetul de stat. Reforma ar trebui să intre în vigoare începând cu 1 ianuarie 2027, iar în Chișinău, Bălți și Găgăuzia – începând cu 1 ianuarie 2028. Parlamentul a adoptat legea corespunzătoare pe 3 septembrie, în a doua lectură.

Formal, este vorba despre o modificare a sistemului de management. Însă în spatele acestei reforme administrative se ascunde o problemă mult mai gravă: în ultimul sfert de secol, numărul elevilor din Moldova s-a redus aproape la jumătate, în timp ce rețeaua școlară s-a micșorat mult mai lent.

Conform datelor prezentate de Ministerul Educației în justificarea reformei, numărul elevilor din învățământul primar și gimnazial a scăzut de la 629,3 mii în anul 2000 la 333,5 mii în 2025, adică cu 47%. Previziunile demografice indică continuarea acestei tendințe: conform scenariului mediu, față de nivelul din 2025, numărul elevilor ar putea scădea cu încă aproximativ 10% până în 2030, cu 31% până în 2035 și cu 46% până în 2040.

Rețeaua școlară se reduce, deocamdată, mult mai lent. În anul școlar 2018/19, în țară existau 1 246 de instituții de învățământ general, iar în 2024/25 – 1 183, adică cu 63 mai puține, ceea ce reprezintă o scădere de 5,1% Din 2021 până în octombrie 2025 au mai avut loc încă 107 reorganizări: școlile au devenit filiale, liceele – gimnazii, iar gimnaziile – școli primare.

În același timp, o parte semnificativă a rețelei este deja formată din instituții de mici dimensiuni. În octombrie 2025, în 129 de școli învățau cel mult 60 de copii, iar în 252 – cel mult 90. Peste un sfert din totalul școlilor din țară numărau cel mult 100 de elevi.

Dimensiunea școlilor variază semnificativ și de la un raion la altul. În raioanele Ialoveni și Strășeni, o instituție are în medie peste 330 de elevi, în timp ce în raionul Ocnița – aproximativ 140, iar în raioanele Cantemir, Rezina, Florești, Nisporeni și Telenest – aproximativ 150–160.

La această problemă demografică se adaugă una financiară. În 2025, prin bugetele locale, au fost alocate pentru educație aproximativ 13,1 miliarde de lei, din care aproximativ 12 miliarde de lei au reprezentat transferuri țintite. În medie, cheltuielile s-au ridicat la aproximativ 30,6 mii de lei pe elev, dar diferența între teritorii a fost semnificativă: în unele raioane indicatorul a fost cu aproximativ 20% sub medie, în altele — cu până la 30% peste. În Chișinău, cheltuielile s-au ridicat la aproximativ 24,7 mii de lei pe elev, iar în Bălți – la 24,6 mii.

Însă costul ridicat al educației unui copil nu înseamnă, în sine, o calitate mai bună a educației. Ministerul prezintă rezultatele examenelor de absolvire din 2025: în liceele în care clasele aveau cel mult 30 de elevi, media a fost de 5,77 puncte, în timp ce în instituțiile mari, cu peste 600 de elevi, aceasta a depășit 7,1 puncte. Aceste cifre evidențiază diferențele dintre rezultate, dar nu demonstrează că motivul ar fi tocmai dimensiunea școlii: performanțele școlare pot fi influențate de situația socială a familiilor, de disponibilitatea cadrelor didactice, de diferențele teritoriale și de alți factori.

O altă problemă a sistemului actual o reprezintă situația administrațiilor raionale și municipale de învățământ. În 2026, posturile prevăzute în cadrul acestora au fost ocupate, în medie, doar în proporție de 70,6%. În Drochia sunt ocupate aproximativ 46% din posturi, iar în Chișinău – mai puțin de jumătate. Dacă se iau în considerare doar posturile de stat, nivelul mediu de ocupare a fost de 70,7%; de exemplu, în Telenești – doar 25%, în Basarabeasca – 37,5%, iar în Chișinău, Ștefan Voda și Ungheni – câte 50%.

Una dintre cauze este salariul. Conform calculelor utilizate în pregătirea reformei, un specialist al administrației raionale de învățământ primește aproximativ 9,1 mii de lei pe lună, un specialist superior – 9,4 mii, iar un specialist principal – 10,5 mii de lei. Iar salariul unui profesor cu 20 de ani vechime și gradul didactic II se ridică la aproximativ 11,8 mii de lei, iar cu gradul I sau superior – la 13,1 – 14,3 mii de lei.

Noul model schimbă în primul rând cine ia deciziile și prin ce buget trec fondurile. Agențiile teritoriale se vor ocupa de selecția și evaluarea directorilor, de dezvoltarea rețelei școlare, de infrastructură, de transportul școlar, de educația incluzivă și de siguranță. Grădinițele și instituțiile extrascolare vor rămâne în competența autorităților locale. În Gagauzia este prevăzută o regulă separată: directorul agenției teritoriale va fi numit de Adunarea Populară a autonomiei.

Școlile nu vor mai fi finanțate din bugetele locale și vor primi fonduri direct din bugetul de stat, pe baza costului standard de învățământ pentru un elev. Bugetele școlilor și rapoartele privind execuția acestora trebuie publicate pe internet.

Transferul de competențe implică și o redistribuire a fondurilor între nivelurile sistemului bugetar. În calculele reformei figurează aproximativ 607,8 milioane de lei destinați finanțării funcțiilor și instituțiilor care urmează să fie transferate de la bugetele locale la bugetul de stat. Nu este vorba de cheltuieli suplimentare ale statului: o parte semnificativă din aceste fonduri este deja cheltuită pentru educație, dar, după modificarea sistemului, va trece printr-un alt nivel al bugetului. Pentru pregătirea primelor 10 agenții teritoriale în 2026, s-au estimat separat cheltuieli de aproximativ 3 milioane de lei.

Principalul avantaj al centralizării este posibilitatea de a aplica reguli uniforme la nivel național, într-o țară în care capacitățile raioanelor diferă astăzi foarte mult. Un sistem unitar poate asigura o mai mare coerență în ceea ce privește selecția directorilor, alocarea resurselor, organizarea transportului școlar, investițiile în infrastructură și planificarea rețelei. Finanțarea directă și publicarea obligatorie a bugetelor școlare pot, de asemenea, spori transparența fluxurilor financiare.

Există și un calcul economic pe termen mai lung. Dacă statul va reuși să organizeze rețeaua în mod mai eficient, o parte din fondurile care astăzi sunt cheltuite pentru întreținerea unităților cu efective reduse ar putea, teoretic, să fie redirecționate către transport, echipamente, laboratoare, digitalizare și îmbunătățirea condițiilor de învățământ. Cu toate acestea, amploarea economiilor potențiale nu este încă determinată, iar realizarea lor nu este garantată.

Există însă și o latură negativă a centralizării. În prezent, școlile se află în subordinea autorităților locale, care sunt direct legate de comunitățile respective. După reformă, deciziile cheie vor fi luate de structuri subordonate autorității centrale. Sistemul ar putea deveni mai profesionist și mai uniform, dar, în același timp, deciziile se vor afla mai departe de localitățile pe care le privesc în mod direct.

O problemă deosebit de sensibilă va fi cea a școlilor rurale mici. Legea în sine nu prevede închiderea automată a acestora și nu conține o listă a instituțiilor care trebuie desființate. Cu toate acestea, agențiile teritoriale primesc competențe în ceea ce privește dezvoltarea strategică a rețelei școlare. Pe fondul scăderii numărului de copii și al numărului mare de instituții cu efective reduse, acest lucru creează un mecanism mai centralizat pentru reorganizarea ulterioară.

Finanțarea în funcție de numărul de elevi nu rezolvă în sine această problemă. O școală mică are în continuare cheltuieli fixe pentru clădire, încălzire, administrație și cadre didactice, indiferent dacă în ea învață 50 sau 150 de copii. Prin urmare, odată cu scăderea în continuare a populației, presiunea asupra acestor instituții va persista.

Chiar autorii reformei menționează, printre riscuri, rezistența la schimbare, incertitudinea pentru angajații actualelor administrații educaționale, percepția reformei ca fiind o centralizare excesivă și temerile comunităților locale cu privire la reorganizarea rețelei școlare.

În concluzie, reforma nu va fi evaluată în funcție de numărul de agenții create sau de noul sistem de finanțare. Rezultatul acesteia va fi determinat de deciziile concrete privind rețeaua școlară: se va reuși oare reducerea pierderilor administrative fără a afecta accesul la educație în locurile în care o școală mică rămâne singura din întreaga localitate? Tocmai în acest echilibru între eficiență și accesibilitate se va vedea efectul real al reformei. //07.09.2026 – InfoMarket.