114 vinării, întâlniri cu vinificatorii și degustări de vinuri, lecții la Școala Vinului, tururi ghidate de somelier, excursii la vinăriile din țară, activități culturale și o tentativă oficială de stabilire a unui record Guinness World Records. În primul weekend al lunii octombrie, pe 3 și 4 octombrie, Piața Marii Adunări Naționale va găzdui cea de-a 25-a ediție a Zilei Naționale a Vinului. Iată ce trebuie să știi despre sărbătoarea dedicată Vinului Moldovei.

  1. 114 vinării, într-un singur loc

Ediția din acest an aduce în Piața Marii Adunări Naționale (PMAN) 114 vinării reunite sub brandul vinicol de țară "Vinul Moldovei. Uimitor de bun" – cel mai mare număr de crame prezente într-un singur loc. Astfel, vizitatorii își pot construi propriul traseu pentru cunoașterea Vinului Moldovei și pentru a interacționa direct cu vinificatorii și oamenii din sector, care vor fi prezenți la standuri pe parcursul celor două zile.

  1. Tururi ghidate de somelieri prin Piața Marii Adunări Naționale (PMAN) 

Pentru cei care participă pentru prima dată la Ziua Națională a Vinului și vor să înțeleagă mai bine ceea ce au în pahar, vor fi disponibile tururi conduse de somelier. Participanții vor fi îndrumați către standurile selectate, unde vor descoperi particularitățile soiurilor autohtone, dar și regulile unei degustări corecte.

  1. Carnetul Degustătorului include 10 degustări

Cei care vor să deguste vinurile expuse timp de două zile la eveniment au nevoie să achiziționeze Carnetul Degustătorului. În baza acestuia, vizitatorii primesc un pahar reutilizabil din tritan și tichete pentru 10 degustări, valabile pe parcursul celor două zile. Carnetul Degustătorului are rolul de a crește cultura vinului și încurajează un consum responsabil al vinului de calitate.

  1. Școala Vinului începe la ora 11:00

Ziua Națională a Vinului promovează cultura vinului și contribuie la creșterea educației vinicole. În ambele zile va funcționa și Școala Vinului, care va include sesiuni despre tehnicile corecte de degustare, vinurile spumante, soiurile autohtone și de selecție locală, originea vinurilor și produselor cu Indicație Geografică Protejată.

  1. Deschiderea oficială a celei de-a 25-a ediții a Zilei Naționale a Vinului are loc pe 3 octombrie, la ora 12:00

Ceremonia oficială de deschidere a Zilei Naționale a Vinului este programată pe 3 octombrie, la ora 12:00, pe scena principală din PMAN.

  1. O reprezentare umană a unei vițe-de-vie va marca tentativa oficială de stabilire a unui record Guinness World Records

Tot în prima zi va avea loc unul dintre momentele speciale ale ediției aniversare: tentativa oficială de stabilire a unui record Guinness World Records, prin formarea unei reprezentări umane a unei vițe-de-vie. Momentul este dedicat simbolului central al sectorului vitivinicol și legăturii dintre pământ, oameni și tradiția vinului.

  1. Ziua Națională a Vinului – moment de recunoaștere pentru oamenii sectorului

Ziua Națională a Vinului este, în mod tradițional, și momentul în care sunt recunoscute performanțele și contribuția oamenilor din industria vitivinicolă. În cadrul ediției aniversare vor fi acordate distincții pentru rezultatele obținute în sector și pentru contribuția la dezvoltarea și promovarea Vinului Moldovei.

  1. De la PMAN, vizitatorii pot continua să celebreze Ziua Națională a Vinului la vinăriile din țară

Programul ZNV nu se limitează la programul din centrul Chișinăului. Vizitatorii vor putea opta și pentru trasee către vinăriile din țară, iar mai multe crame își organizează propriile evenimente și experiențe în weekendul de 3-4 octombrie. Astfel, participarea la evenimentul din PMAN poate fi combinată cu o vizită la o vinărie, unde oaspeții vor descoperi locul de producere a vinului, cramele, gastronomia și ospitalitatea locală.

  1. Vinul Moldovei și vița-de-vie – prezente și în patrimoniul artistic

Ediția aniversară a Zilei Naționale a Vinului va fi marcată și de cinci dintre cele mai importante muzee și obiective de patrimoniu ale țării, unde vor putea fi descoperite lucrări semnate de artiștii naționali. De exemplu, Muzeul Național de Artă al Moldovei va aduce în atenția publicului lucrări ale pictorilor autohtoni inspirate de vița-de-vie, culesul strugurilor și legătura dintre om, pământ și tradiție. Printre acestea se numără lucrarea "Vița-de-vie", realizată de Aurel David în 1957 și aflată în colecția muzeului.

  1. În program: Satoshi, Cuibul, Zdob și Zdub

Programul artistic va continua pe durata celor două zile. Pe 3 octombrie, pe scenă vor urca Maria Iliuț și Ansamblul Etnofolcloric "Crenguță de iederă", Ansamblul de cântece și dansuri "Enigma Romilor", Lidia Isac & Band, Satoshi și DJ Fox. Pe 4 octombrie, în program se regăsesc Cuibul și Zdob și Zdub. Astfel, programul celor două zile va combina degustările și activitățile educaționale cu spectacole și concerte organizate în centrul capitalei.

Cea de-a 25-a ediție a Zilei Naționale a Vinului 2026 are loc pe 3-4 octombrie, în Piața Marii Adunări Naționale, sub sloganul "Vinul care ne unește".

Evenimentul este organizat de Oficiul Național al Viei și Vinului.

Parteneri instituționali: Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare, Ministerul Culturii al Republicii Moldova și Primăria Municipiului Chișinău.

Parteneri principali: maib și Mastercard

Parteneri media:

AgroTV Moldova, Jurnal TV, TV8, ONE TV, NEXT TV, Radio "Ai noștri", Radio 7

Agrobiznes.md , Agroexpert.md, Agromedia.md , Infomarket.md , Agora.md , diez.md , logos-pres.md , newsmaker.md , realitatea.md , rupor.md , zdg.md

calatoriicugust.com , Finewine.md, wine-and-spirits.md