După zece ani de activitate în domeniul tipografic, Valentin Răilean a observat o problemă care se repeta zi de zi: cantități mari de deșeuri de hârtie rezultate din procesul de producție erau trimise peste hotare pentru reciclare. Din această constatare s-a născut ideea unei afaceri care să valorifice resursele locale și să contribuie la protejarea mediului.
Astăzi, prin compania sa, "Repack Company", Valentin produce ambalaje din hârtie reciclată, oferind o alternativă eco la ambalajele din plastic utilizate pentru ouă, fructe, legume și alte produse.
Ideea afacerii a apărut în urmă cu doi ani, însă transformarea acesteia într-un proiect viabil a necesitat sprijin, cunoștințe și resurse financiare. După validarea produsului, Valentin a început să caute oportunități de dezvoltare și a aplicat la proiectul "Dezvoltare mai bună prin antreprenoriat social", implementat de Junior Achievement Moldova în cadrul programului EU4Youth.
Participarea la proiect a reprezentat un pas important în dezvoltarea afacerii. Pe parcursul acestuia, Valentin a beneficiat de instruiri, sesiuni de mentorat și un grant în valoare de 2.000 de euro, care i-au oferit resursele și sprijinul necesar pentru a-și clarifica modelul de business și a-și contura strategia de creștere.
Planurile de viitor sunt ambițioase. "Repack Company" își propune să diversifice gama de produse prin fabricarea de caserole pentru fructe și legume, precum și ambalaje industriale pentru produse electronice. Obiectivul este de a oferi soluții personalizate pentru diferite industrii și de a contribui la reducerea utilizării plasticului.
Programul EU4Youth Faza a III-a: Ocuparea forței de muncă și antreprenoriat în rândul tinerilor, cofinanțat de Uniunea Europeană și de Ministerul Afacerilor Externe al Lituaniei, este implementat de Agenția Centrală de Management a Proiectelor (CPVA) în țările Parteneriatului estic. Acestea includ Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia, Moldova și Ucraina. Programul se derulează până la mijlocul anului 2026 și vizează furnizarea de asistență tehnică organizațiilor guvernamentale și neguvernamentale, în vederea combaterii șomajului în rândul tinerilor și al îmbunătățirii capacității de angajare.