Producătorii de lactate din Moldova solicită protejarea pieței interne împotriva produselor importate, dar țara nu dispune de suficient lapte propriu. Cumpărătorul este interesat de un preț accesibil, iar furnizorii străini concurează pentru acesta, inclusiv prin reduceri. În această dispută se întâlnesc trei obiective: menținerea fermelor, asigurarea materiei prime pentru procesatori și evitarea scăderii și mai mari a accesibilității produselor lactate. Restricționarea importurilor poate susține vânzările fabricilor locale, dar, în sine, nu va crește producția de lapte și nu va reduce costurile de producție.

La întâlnirea de la Ministerul Agriculturii din 27 octombrie, reprezentanții asociației "Lapte" au ridicat problema concurenței cu produsele din Ucraina și Belarus, precum și a "bonusurilor retroactive" din lanțurile de magazine. Cu o săptămână înainte, pe 20 octombrie, s-au discutat cu reprezentanții sectorului importurile de lapte în vrac, prețurile de achiziție și costurile de producție și prelucrare. Astfel, este vorba simultan de două tipuri diferite de importuri: produse finite, care concurează pentru cumpărător, și materii prime pentru activitatea întreprinderilor locale.

Amploarea deficitului este evidențiată de bilanțul alimentar al Biroului Național de Statistică. În 2025, Moldova a produs 282,5 mii de tone de lapte, cu 15,3 mii de tone mai mult decât în anul precedent. Importul de lapte și produse lactate, calculat în echivalent lapte, a crescut cu 27,9 mii de tone, ajungând la 214,7 mii de tone. Adică producția internă a crescut cu aproximativ 5,7%, importurile cu 15,9%, iar gradul de autosuficiență a scăzut de la 59,5% la 57%. În ciuda creșterii producției, laptele produs intern a acoperit doar puțin mai mult de jumătate din necesarul intern.

Este important, de asemenea, modul în care este organizată baza de materii prime. Conform datelor BNS, în 2025 gospodăriile populației au produs 216,4 mii de tone de lapte de toate tipurile – adică 76,6% din volumul total. Întreprinderile agricole au contribuit cu 66,1 mii de tone, adică 23,4%. În același timp, producția în cadrul întreprinderilor a crescut cu 21,7%, iar în gospodăriile populației – cu 1,7%. Producția din întreprinderile agricole se extinde, dar asigură, deocamdată, mai puțin de un sfert din producția națională.

Pentru un procesator, volumul total al producției de lapte și materia primă industrială disponibilă sunt indicatori complet diferiți. Laptele trebuie să ajungă în mod regulat la fabrică, să corespundă cerințelor de calitate, să fie răcit și transportat. O parte din producția gospodăriilor populației este consumată de familiile respective sau vândută direct. Colectarea loturilor mici necesită o logistică separată. Prin urmare, statisticile naționale privind producția nu reflectă în totalitate cantitatea de lapte pe care fabrica o poate achiziționa pentru a-și asigura funcționarea neîntreruptă.

De aici provine un conflict intern al sectorului. Fermierul are nevoie de un preț de achiziție care să acopere costurile furajelor, forței de muncă, serviciilor veterinare și reînnoirii efectivului. Fabrica are nevoie de materii prime la un preț care să-i permită să concureze cu produsele finite importate. Laptele mai ieftin din străinătate poate contribui la încărcarea capacității de prelucrare, dar, în același timp, poate intensifica presiunea asupra crescătorului de animale local. Limitarea acestor materii prime, dimpotrivă, poate susține prețul plătit fermierilor, dar poate crește costurile fabricii. Adică nu există o formulă unică, la fel de avantajoasă pentru toți producătorii de lapte.

Prețul ridicat al produselor locale se datorează și factorilor din afara fermei. Carolina Linte, directoarea executivă a asociației "Lapte", a asociat în comentariile sale costul de producție mai ridicat al produselor locale cu scara redusă a producției, costul energiei, importul ambalajelor și al anumitor ingrediente. În cazul unui volum redus de producție, cheltuielile fixe ale întreprinderii se repartizează pe o cantitate mai mică de produse. Dacă fabrica nu funcționează la capacitate maximă, întreținerea echipamentelor și a infrastructurii de producție costă mai mult pe fiecare litru sau kilogram vândut.

Energia accentuează această presiune: produsele lactate trebuie răcite, prelucrate și depozitate respectând regimul de temperatură. Cu toate acestea, a explica avantajul importurilor exclusiv prin resursele energetice ieftine ar fi o simplificare excesivă.

În același timp, produsele scumpe de pe raft nu înseamnă profituri mari pentru fermă sau pentru procesator. Între achiziționarea laptelui și vânzarea ambalajului către cumpărător se află cheltuielile de procesare, ambalare, transport, depozitare și comercializare.

Pe raft, concurența se manifestă și prin promoții: furnizorii oferă reduceri atât pentru produsele importate, cât și pentru cele locale. Pentru o familie cu buget limitat, tocmai prețul din ziua cumpărării devine adesea argumentul decisiv.

O chestiune separată o reprezintă "retrobonusurile" sau bonusurile retroactive, care au fost discutate la minister. Acestea sunt plăți sau reduceri pe care furnizorul le acordă rețelei comerciale la sfârșitul unei perioade convenite, în cazul îndeplinirii condițiilor contractuale, de exemplu atingerea unui anumit volum de achiziții. Acestea trebuie diferențiate de reducerile de care beneficiază cumpărătorul: scăderea veniturilor furnizorului nu înseamnă o scădere automată a prețului de pe raft.

Verificarea condițiilor comerciale este necesară: restricționarea importurilor nu va remedia un contract dezavantajos între o fabrică moldovenească și un magazin. Venitul suplimentar obținut din reducerea concurenței poate rămâne în sectorul comercial, fără a se transforma într-un preț de achiziție mai ridicat pentru fermă sau în fonduri destinate modernizării procesului de prelucrare.

Pentru stat, aceasta înseamnă necesitatea de a evalua consecințele separat pentru fiecare verigă a lanțului. Sprijinul acordat sectorului zootehnic trebuie să crească volumul de lapte comercial de calitate și productivitatea fermelor. Sprijinul acordat sectorului de prelucrare trebuie să vizeze reducerea costurilor pe unitate de produs, inclusiv colectarea materiei prime, energia și ambalarea. Analiza comerțului trebuie să arate cum se formează prețul final și cum se distribuie veniturile.

Dezvoltarea bazei de materii prime necesită timp: noile ferme, creșterea efectivelor și organizarea livrărilor regulate nu apar simultan cu introducerea restricțiilor la frontieră. Prin urmare, protejarea pieței fără extinderea producției proprii creează riscul ca importurile să se scumpească înainte ca un înlocuitor local accesibil să devină disponibil.

Cumpărătorul nu poate compensa în mod constant costurile ridicate ale sectorului din propriul buget. Dar nici înlocuirea producției locale cu importuri ieftine nu garantează menținerea prețurilor scăzute în viitor. Sprijinirea producătorului local este importantă pentru menținerea locurilor de muncă și a veniturilor fiscale de-a lungul întregului lanț de producție – de la fermă până la prelucrarea și vânzarea produselor finite. Rezultatul sprijinului acordat sectorului lactatelor trebuie măsurat prin creșterea livrărilor de materii prime locale de calitate, prin creșterea productivității și a accesibilității produselor finite. Dacă rezultatul va fi doar scumpirea produselor importate, laptele autohton nu va deveni mai ieftin – cumpărătorul va avea pur și simplu mai puține opțiuni accesibile. // 02.11.2026 – InfoMarket.