Hotărârea respectivă a fost aprobată la propunerea Agenției Servicii Publice, având în vedere că numărul cererilor de eliberare a pașapoartelor s-a dovedit a fi mai mic decât previziunile inițiale, ceea ce a dus la o utilizare mai lentă a stocurilor de formulare de tip vechi. Prelungirea perioadei de tranziție va permite utilizarea unui număr mai mare de formulare disponibile și reducerea eventualelor pierderi financiare și logistice ale Agenției Servicii Publice. Anterior, Guvernul stabilise aplicarea noilor tarife începând cu 30 septembrie, iar hotărârea privind aprobarea noilor modele prevede introducerea acestora după îndeplinirea condițiilor tehnice necesare, dar nu mai târziu de 31 decembrie 2026. Astfel, conform hotărârii, până la 14 octombrie inclusiv, cetățenii vor putea solicita pașapoarte la tarifele actuale, iar începând cu 15 octombrie se preconizează eliberarea documentelor de model nou și aplicarea noilor tarife. // 22.09.2026 — InfoMarket.