Modernizarea sistemului electronic de achiziții publice, cu scopul de a simplifica, spori transparența și eficiența procesului de achiziții, a constituit subiectul principal al discuțiilor dintre ministra Finanțelor, Victoria Belous, și reprezentanții Băncii Mondiale. Potrivit Ministerului Finanțelor, în cadrul întâlnirii s-a analizat stadiul proiectului și măsurile necesare pentru dezvoltarea sistemului, inclusiv automatizarea proceselor, îmbunătățirea monitorizării achizițiilor și consolidarea controlului asupra utilizării fondurilor publice. Un alt obiectiv este alinierea sistemului la standardele și cerințele Uniunii Europene. "Avem nevoie de un sistem de achiziții publice care să asigure procese clare și transparente, să reducă sarcina administrativă și să permită utilizarea eficientă a fondurilor publice. Modernizarea platformei trebuie să răspundă nevoilor atât ale autorităților contractante, cât și ale operatorilor economici", a declarat Victoria Belous. Reprezentanții Băncii Mondiale au confirmat sprijinul și participarea organizației la proiect, subliniind importanța continuării colaborării cu Ministerul Finanțelor. Proiectul "Eficiența achizițiilor publice și raportul preț-calitate în Moldova", a cărui implementare este planificată până în decembrie 2027, susține eforturile de modernizare a sistemului de achiziții publice. Dezvoltarea sistemului electronic vizează creșterea transparenței, îmbunătățirea proceselor de achiziții și asigurarea unei utilizări mai eficiente a resurselor publice. // 10.11.2026 — InfoMarket