Noutaţi

FMI anunţă cele mai mici estimări pentru economia globală, din ultimii 10 ani: Trece printr-un „moment delicat”

FMI anunţă cele mai mici estimări pentru economia globală, din ultimii 10 ani: Trece printr-un „moment delicat”

Fondul Monetar Internaţional (FMI) a făcut, marţi, noi prognoze privind economia globală, care sunt cel mai mici de la criză până în prezent, iar Gita Gopinath, economistul şef al FMI, susţine că economia globală trece printr-un „moment delicat”, informează BBC şi Bloomberg.

Fondul Monetar Internaţional (FMI) estimează, în cel mai recent „World Economic Outlook”, din aprilie 2019, că economia României va creşte cu 3,1% anul acesta, sub estimarea de 3,4% din octombrie 2018.

De asemenea, instituţia apreciază că, anul viitor, economia României îşi va continua ritmul lent, înregistrând o creştere de 3%, comparativ cu acest an, proiecţie pe care şi-o menţine până în 2024.
Rata anuală a inflaţiei este prognozată la 3,5% la finele acestui an, în creştere de la 2,8% cât estima în octombrie, şi la 3% la finele anului viitor.
„Pentru alte economii din regiune (Europa - n.red.) cu ritmuri de creştere robuste în ultimii ani, precum Polonia şi România, creşterea este aşteptată să se tempereze până la aproximativ 3%, pe termen mediu, reflectând diminuarea stimulentelor provenite din fonduri europene şi a politicilor favorabile”, subliniază raportul FMI.
Instituţia mai prognozează un deficit de cont curent de 5,2%, în creştere de la 3,4% în octombrie şi de 4,6% anul trecut, iar pentru anul viitor susţine că va ajunge la 4,8%, continuând să se menţină pe termen mediu la 3,5%.
În schimb, FMI şi-a menţinut estimarea privind rata şomajului la 4,8%, iar pentru anul viitor a înaintat o prognoză de 4,9%.
Cu toate acestea, Gopinath, care a fost numită recent în funcţie, nu a estimat o recesiune globală, într-o conferinţă de presă ţinută la Washington, dar a susţinut că „există multe riscuri” pentru economia globală.
FMI a afişat, marţi, în evaluarea periodică asupra economiei mondiale, „World Economic Outlook”, o creştere globală de 3,3% pentru acest an şi de 3,6% pentru 2020, în scădere de la 3,5% pentru 2019 şi o menţinere pentru anul viitor.
Revizuirea în scădere cu 0,2 puncte procentuale în privinţa creşterii globale este larg răspândită - economiile dezvoltate afectate includ SUA, Marea Britanie şi zona euro.
De asemenea, FMI estimează că economia britanică va creşte cu 1,2% anul acesta, în scădere cu 0,3 puncte procentuale faţă de previziunile FMI din ianuarie, iar anul viitor cu 1,4%, în scădere cu 0,2 puncte procentuale faţă de previziunile anterioare.
Revizuirile sunt în scădere marcantă, de 0,5 puncte procentuale, mai ales pentru Germania şi Italia, care se află deja în recesiune, pentru Germania fiind de 0,8% pentru acest an, iar pentru Italia de 0,1% pentru acest an.
FMI se aşteaptă la performanţe scăzute în America Latină, Orientul Mijlociu şi Africa de Nord. În privinţa Chinei, FMI anunţă o creştere de 6,3% pentru acest an, o creştere cu 0,1 puncte procentuale faţă de ianuarie, dar pentru anul viitor şi-ar redus estimarea cu 0,1 puncte procentuale, la 6,1%.
Scăderile prognozate reflectă o încetinire în ultima parte a anului trecut, încetinire estimată să continue în prima jumătate a acestui an. Ulterior, ar trebui să se manifeste creşteri, ritmul continuând anul viitor. Cu toate acestea, Gopinath descrie această redresare ca fiind „precară”, prin faptul că depinde de multe economii în curs de dezvoltare, în special Turcia şi Argentina.
În plus, volumul global al comerţului cu bunuri şi servicii estte estimat să crească în acest an cu 3,4%, sub evoluţia de 3,8% din 2018 şi sub estimările FMI de 4% pentru 2019 din ianuarie, a arătat raportul fondului.

Mediafax.ro

Noutați dupa tema